Un lucru extrem de grav s-a întâmplat zilele trecute în Iasi. Baia Turceasca, restaurata cu fonduri europene în baza unui proiect care avea ca miza transformarea sa în Centru International de Arta Contemporana (CIAC), a fost trecuta în administrarea Ateneului. Majoritatea celor interesati de scena artistica locala înteleg pericolul unuia asemenea demers, care îngroapa din fasa orice perspectiva a Iasului de a (re)deveni relevant la nivel national si regional pentru arta contemporana prin intermediul acestei institutii. Am tot scris în ultimii ani, în paginile acestui ziar, despre cât de importanta ar putea fi Baia Turceasca pentru Iasi. Nu atât din punct de vedere al unei cladiri de patrimoniu, amplasata central, reintrata în circuitul socio-cultural, cât din perspectiva crearii unui prim centru public de iradiere a artei contemporane, fie ca vorbim de arte vizuale (de la performance la pictura si de la instalatii la new media), teatru, dans, muzica etc. Centrul International de Arta Contemporana ar fi prima institutie publica din Iasi axata exclusiv pe promovarea si diseminarea formelor artei zilelor noastre. Aici e momentul sa fac din nou o distinctie clara între arta facuta de artisti care sunt contemporani cu noi si arta contemporana: artistii în viata pot face si o arta inspirata dintr-un trecut mai îndepartat (clasica sau traditionala) sau mai apropiat (moderna), ale caror forme si concepte (atunci când exista) nu aduc nimic nou, ci doar reiau teme, abordari, stiluri deja batatorite. Artistii contemporani sunt de obicei interesati sa exploreze idei si tehnici noi, sa puna la îndoiala propriile prejudecati si conventiile existente si, mai ales, sa comenteze prin arta lor despre lumea în care traim, cu subiectele, tehnologia, instrumentele si provocarile ei. A ramâne cantonat în arta (pre)moderna poate fi o activitate placuta, un hobby sau un motiv de întâlnire cu amicii într-o cafenea. Din prisma relevantei, conectarii cu ce se întâmpla în alte orase din tara si din lume, doar arta inspirata de contemporaneitate are puterea de a atrage atentia specialistilor (artisti, critici, curatori, manageri culturali, jurnalisti), institutiilor care conteaza (muzee, galerii, bienale, festivaluri etc.) si publicului cunoscator. Pe scena de arta ieseana activeaza atât artisti dedicati exclusiv practicii contemporane, cât si artisti care cocheteaza cu ea, fara a reusi sa devina relevanti. Pe lânga acestia, sunt numerosi altii care refuza constient o astfel de practica, multumindu-se cu o recunoastere locala sau cel mult nationala. Cum este posibil acest lucru? Raspunsul nu e atât de complicat. În primul rând, publicul de arta contemporana deja educat si familiarizat cu trendurile globale este destul de redus. El trebuie dezvoltat si „hranit”, expus constant la astfel de practici, pentru a capata reperele vizuale si cognitive cu care sa navigheze printre provocarile descifrarii unei lucrari de arta contemporana. Rolul acesta ar trebui sa revina mai ales unor institutii de stat, dar cu exceptia UNAGE, prin galeria apARTe si câteva proiecte cu care iese în spatiul public, nu exista o astfel de preocupare în Iasi. Arta contemporana este sustinuta si promovata de ONG-uri si galerii private, prin proiecte punctuale si evenimente precum Noaptea Alba a Galeriilor din Iasi care, desi aduna toate tipurile de expozitii oferite de spatiile iesene - atât cele contemporane, cât si moderniste -, expune publicul unor discursuri diferite. Ultima editie a însemnat si integrarea Baii Turcesti în circuit, cu o expozitie internationala despre impactul inteligentei artificiale asupra societatii, organizata de Asociatia AltIasi. Co-finantata de AFCN, ICMA, Centrul Cultural German si Institutul Francez din Iasi, dar fara vreun leu din partea Primariei Iasi, a adunat, cu sprijinul a peste 20 de tineri voluntari implicati în mediere, peste 2000 de vizitatori într-un singur week-end! Având în vedere tinta asumata de proiectul depus pentru restaurare de 7500 de vizitatori anual, se poate spune ca expozitiile de arta contemporana atrag fara probleme publicul necesar integrarii noului spatiu în comunitate. În al doilea rând, cu ajutorul unei retele care controleaza o parte dintre institutiile de arta (muzee locale, facultati de arta, filiale UAP) si finantatori locali (primarii, consilii judetene, directii de cultura, sponsori privati inocenti în ceea ce priveste cunoasterea fenomenului cultural contemporan), artistii care nu au o practica contemporana reusesc de multe ori sa beneficieze de fonduri si o expunere similara sau chiar superioara celorlalti. Chiar daca nu au acces în marile muzee, galerii sau bienale, cota lor nu este afectata în ochii publicului larg, colectionarilor începatori sau decidentilor, care de obicei nu au capacitatea sa discearna între tipurile de discurs artistic. Se ajunge chiar ca artistii ieseni contemporani cu cele mai impresionante CV-uri sa fie mai cunoscuti în afara Iasului si a tarii decât pe plan local, printr-o distorsionare a perceptiei data de tensiunile dintre tabara conservator-traditionalista si cea progresista, experimentalista. Aceste tensiuni se regasesc atât în UAP, cât si în universitate sau muzee, unde traditionalistii ocupa pozitiile de putere de unde impun, din ce în ce mai pregnant, un discurs care se îndeparteaza de temele si practicile globale. CIAC nu înseamna o cladire, ci o institutie. Chiar daca momentan ea nu este creata, preferându-se arondarea cladirii unei institutii deja existente, vor trebui gasite resurse pentru a implementa actiunile asumate de planul prin care a fost primita finantarea. Acest plan a fost conceput de cei din jurul Bienalei Periferic, grupati în jurul lui Matei Bejenaru, care au creat cea mai importanta bienala de arta postdecembrista din România. Vizita fostului ministrul Vlad Alexandrescu din 2016 a convins autoritatile locale sa demareze procedurile pentru obtinerea fondurilor necesare restaurarii, iar câtiva reprezentanti ai unor ONG-uri locale s-au implicat activ în scrierea aplicatiei câstigatoare. Acum, aceiasi oameni sunt denigrati public în sedinta de consiliu local de primarul Chirica, incapabil sa treaca peste preconceptiile si frica viscerala legata de manifestarile artei contemporane (în cazul de fata, niste desene facute de Dan Perjovschi, cel mai cunoscut artist român în viata, cu care acum 4 ani s-a pozat la inaugurarea tramvaiului Libertatii). Varianta cu Ateneul administrator, pe lânga aspectele financiare, este menita sa controleze si restrictioneze accesul la Baia Turceasca pentru artistii si asociatiile culturale ale caror discursuri, publice sau artistice, deranjeaza. Care este solutia? Beneficiind de o cladire de peste 2000 de mp, plus o curte unde s-a amenajat un mic amfiteatru în aer liber, Baia Turceasca este potrivita ca dimensiune pentru a gazdui un astfel de centru într-o oras cu populatia Iasului. Sunt mai multe modele de institutii similare în orase europene, dar numesc doar la doua dintre ele pentru a puncta ce poate fi adaptat specificului local: Centre de Cultura Contemporània de Barcelona (CCCB) si CCA (Centrul pentru Arta Contemporana) din Glasgow. Mai întâi as pleca de la pozitionarea pe care CCCB a tintit-o în rândul comunitatii locale, organizând expozitii, dezbateri, festivaluri si concerte, cursuri, conferinte si alte activitati, prin care încurajeaza creatia prin utilizarea noilor tehnologii si limbaje, si duce productii proprii în alte centre artistice, nationale si internationale. Scopul este de a genera dezbateri, gândire si reflectie pe tema orasului si a spatiului public, precum si alte aspecte care definesc actualitatea. Abordarea problemelor are ca scop stabilirea unei legaturi între lumea academica, procesele creative si cetateni în general. Înlocuiti CCCB cu CIAC si vedeti cât de bine s-ar potrivi o astfel de abordare la Iasi! Directorul CIAC si advisory board-ul tutelar (din care poate sa faca parte, ca secretar, si un reprezentant al Primariei) ar trebui alese în urma unui concurs international. Chiar daca va trebui înfiintata si finantata de Primaria Iasi, care are deja 4 institutii de cultura în subordine, nu trebuie sa existe nicio subordonare politica. Iar amestecarea unor expozitii serioase, curatoriate de specialisti în arta contemporana, girate de un board cu reputatie impecabila, cu productii discutabile calitativ, ar însemna decredibilizarea internationala si nationala a institutiei, unde n-ar mai accepta sa expuna niciun artist contemporan valoros, validat nu de retele de prietenie si interese financiare, ci de scena artistica de top (muzee contemporane de elita, bienale si festivaluri relevante etc.) Solutia rezolvarii tensiunilor dintre cele doua tabere (traditionalisti vs. progresisti) poate fi gasita la Centrul pentru Arta Contemporana din Glasgow. Acolo, cladirea nu este tot una cu institutia, care gazduieste si un alt spatiu de expozitii, cu identitate distincta si program separat de cel al centrului. Aceasta ar putea fi o varianta si pentru Baia Turceasca: gazduirea atât a CIAC, cât si a unui spatiu pentru expozitiile UAP Iasi, de obicei eclectice, inegale ca valoare si racordare la discursul contemporan. CIAC trebuie sa fie deschis catre actorii de pe scena locala, care sa aiba sansa sa dezvolte proiecte de anvergura, proprii sau în colaborare, dupa aprobarea acestora de catre board. Programul (un mix de expozitii temporare, spectacole si alte evenimente colaterale, care sa atraga si fidelizeze publicul) trebuie stabilit cu minimum un an înainte, pentru a asigura predictibilitate si participarea/ cooperarea unor institutii/ artisti importanti, a caror disponibilitate catre propuneri venite din scurt tinde spre zero. Cu o schema proprie de personal, care sa includa atât specialisti în arta, cât si în mediere, tehnicieni si personal administrativ, CIAC are nevoie si de un buget de productie si cercetare care sa îi permita organizarea a minimum 2-3 expozitii proprii de mari dimensiuni pe an, disponibile pentru vizitare macar câte 3 luni - permitând astfel o promovare serioasa la nivel regional si national (vezi Muzeul National de Arta Contemporana, care are 2 deschideri majore - toamna si primavara). Universitatea Nationala de Arte George Enescu, care poate furniza continut artistic, nu are bugetate sumele necesare unei astfel de institutii (pe care le estimez între 750 de mii - 1 milion de euro anual). În concluzie, a mentine Centrul International de Arta Contemporana în subordinea Ateneului din Tatarasi, o institutie cu miza si viziune provinciale, cu o calitate discutabila si, în cel mai bun caz, inegala a productiilor, este echivalent cu un esec al proiectului înca înainte de a i se da o sansa reala. Expertiza Ateneului în domeniul artelor vizuale, limitata la amplasarea de busturi (unele fara autorizatie, precum cel al lui O. Goga, asezat „temporar” de câtiva ani în Copou), refacerea de morminte, aglomerarea fara discernamânt si iluminare adecvata a unor tablouri pe hol, kitsch-ul perpetuu din fata institutiei si organizarea dezastroasa a Lunii sculptorilor români la începutul acestui an, limiteaza din start orice tentativa de colaborare cu vreo institutie sau artist international serios. Conducatorul Ateneului, consilier judetean PNL, autor a numeroase initiative controversate, nu are nicio credibilitate în arta contemporana. Nici macar în Iasi, unde profesorii specializati în arta contemporana, creatori ai bienalei Periferic si care s-au si pozitionat public împotriva acestei erori colosale, nu vor accepta sa fie implicati într-un asemenea compromis. Asa cum a fost trecuta în subordinea Ateneului, la fel de bine cladirea poate fi redata institutiei cu numele CIAC, ce trebuie înfiintata cât mai curând. Pentru ca publicul care vrea sa fie conectat la ce se întâmpla la nivel global, clasa creativa care ne dorim sa se formeze, sa vina si sa ramâna în Iasi pentru a dezvolta orasul, are nevoie ca de aer de o astfel de institutie.
