E clar ca daca vreau ceva mai bun, trebuie logic sa ma duc mai spre capatul de sus. Dar oare pot face fata civilizatiei avansate? Pot eu oare respecta toate regulile stricte din tarile nordice unde pentru un petec de hârtie aruncat pe jos poti plati amenzi grase, ca sa nu mai vorbesc ca daca te aude cineva tipând la copii sau nevasta în propria casa, înfunzi puscaria? Mi-e frica sa nu cad din lac în put. Sunt multe lucruri pe care nu ai cum sa ti le alegi, începând din ziua în care deschizi pentru prima data ochii pe lume si pâna când îi închizi definitiv. Nu ai cum sa îti alegi parintii, sexul, fratii, surorile, rudele, în general. Apoi nu prea ai cum sa îti alegi vecinii, colegii de scoala, de munca. Sa spunem ca ai drept de veto la prietenii si persoanele pe care le iubesti, desi chiar si aici sunt multe semne de întrebare. Se vorbeste mult despre predestinare, despre lipsa posibilitatii de a alege în fata destinului implacabil care îti trânteste pe cap o pereche de care nu mai poti scapa sau un prieten cu care nu poti trai, dar de care nici nu te poti dezbara pentru ca sunteti legati prin ceva invizibil si imposibil de rupt. Ai posibilitatea sa îti alegi în schimb lucrurile pe care le posezi. Sa spunem ca trecem peste multe alte idei preconcepute, încrengaturi psihice si recunoastem ca ai cea mai mare libertate de a alege în acest domeniu, macar atât. Tu alegi cu ce te îmbraci, ce frizura sa ai, ce masina sa conduci, ce culoare sa aiba peretii în casa. Totul în functie de posibilitati, evident, dar aici ai libertatea, finalmente, de a alege. Din mai multe lucruri acceptabile sau cât de cât bune, ai voie sa decizi asupra celui pe care îl consideri a fi cel mai bun sau cel mai potrivit tie. Da, poti alege orasul în care sa traiesti toata viata sau numai o perioada a ei, poti sa hotarasti tu ce casa ori apartament sa cumperi, nu ti le baga nimeni pe gât. Evident ca poate nu este tocmai ceea ce ai visat, poate ca nici nu exista asa ceva, dar din limita aceasta de posibilitati, tu ai decis si decizia te reprezinta si îti da o anumita satisfactie. Dar ce spuneti despre tara? Oare ai posibilitatea de a alege în ce tara sa traiesti sau este tot un fel de datum asa cum e cu rudele? Poti într-adevar sa o schimbi când vrei, cum vrei, sa o abandonezi, daca nu îti place, si sa te muti în alta ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat între voi? Eu am avut aceasta posibilitate, de a-mi schimba tara. Mi-am dorit foarte mult sa plec în alta, sa o abandonez pe aceasta pe care nu o mai iubeam, cu care nu mai rezonam, care nu ma mai reprezenta pe mine, cel care devenisem, mai ales dupa Revolutie. Voiam o alta care sa ma merite, care sa îmi bucure simturile si creierul în egala masura, care sa nu ma dezamageasca la fiecare colt de strada, buton apasat pe telecomanda, cuvânt pe care îl auzeam în jur. Voiam una reusita, frumos lucrata, organizata, îngrijita, ordonata. Una în care sa am încredere în toate aspectele vietii de zi cu zi. În sfârsit, voiam o tara care sa merite toate stradania mea si iubirea mea si respectul meu. Dar atunci nu am gasit-o. Tara în care nimerisem, în care voisem sa ajung, mai bine zis, pe care mi-o dorisem s-a dovedit a fi prea laudata, fondul ei real m-a dezamagit. Traisem prea mult într-una în care esenta si sinceritatea contau mai mult decât aspectul exterior si aparenta, si nu ma puteam obisnui cu artificialitatea. Arata bine, avea de toate, dar nu era pe gustul meu usor primitiv, „de la tara”... Au trecut câtiva ani de atunci, între timp am revenit pe tarâmul natal pe care l-am redescoperit ca pe o iubire abandonata si neglijata pe nedrept. Dar iata ca în ultima perioada încep sa îmi pun din nou problema alegerii. Relatia mea cu patria parca a devenit aproape toxica. As putea spune ca nu ne mai suportam unul pe altul, ca incompatibilitatea a atins cote paroxistice. Îi gasesc defecte peste tot, o cunosc atât de bine, încât îi stiu fiecare replica, iar asta ma dezgusta. E o relatie prea veche în care niciunul dintre noi nu s-a tinut de promisiunile facute în fata starii civile, dar mai ales ea. Eu am încercat cât am putut sa fac aceasta relatie sa reziste, sa devina mai buna, sa îsi pastreze macar inocenta si sinceritatea din primii ani când ne-am cunoscut, dar ea se încapatâneaza sa ramâna aceeasi, insuportabil de nedreapta, mincinoasa, neglijenta, aproape nesimtita… Onorata instanta, iata motivele pentru care doresc aceasta despartire, acest divort. Tara aceasta a mea nu mai e de locuit, e o mama neglijenta, delasatoare, lenesa si o sotie aproape absenta. Sunt acum în cautarea alteia si va rog sa îmi acordati aceasta sansa!... Dar unde sa te duci? Catre ce sa te îndrepti dupa o relatie de aproape 50 de ani cu o singura entitate statala? Ce sa cauti când esti obisnuit cu metehnele aceleia? Am cautat ca orice om organizat un clasament al statelor dezvoltate. Am gasit un raport al Natiunilor Unite numit Indexul Dezvoltarii Umane (HDI - Human Development Index). Acolo e o lista facuta cu simt de raspundere si tinând seama de mai multe criterii. Poti sa îti alegi ce vrei, sa vinzi tot de aici, sa îti faci bagajele si sa pleci. România e în acel clasament pe locul 49 din 189, înaintea Turciei, Bulgariei, Malaieziei, Kuweitului, Serbiei, Cubei, Mexicului, Braziliei, Chinei, Egiptului si multor altor tari. Chiar si înaintea Rusiei care e pe locul 52 si al Ucrainei care e pe 74. Indexul asta contine trei aspecte ale tarilor vizate: viata lunga si sanatoasa, educatie si standarde de viata decente. Pe primele 10 locuri sunt Norvegia, Irlanda, Elvetia, Hong Kong, Islanda, Germania, Suedia, Australia, Olanda si Danemarca. Deci e clar ca daca vreau ceva mai bun, trebuie logic sa ma duc mai spre capatul de sus. Dar oare pot face fata civilizatiei avansate? Pot eu oare respecta toate regulile stricte din tarile nordice unde pentru un petec de hârtie aruncat pe jos poti plati amenzi grase, ca sa nu mai vorbesc ca daca te aude cineva tipând la copii sau nevasta în propria casa, înfunzi puscaria? Mi-e frica sa nu cad din lac în put. Judecând astfel lucrurile tare mi-e teama ca ar trebui sa aleg un loc de pe la coada listei unde sa am impresia ca am picat din paradis. Cred ca o alegere potrivita ar fi tot a 49-a tara din clasament, doar ca numarând de la coada la cap, ca sa fie treaba buna. Si mi-a cazut tara numita Vanuatu, formata din mai multe insule din Oceanul Pacific. Imnul ei este „Yumi, Yumi, Yumi” si are absolut toate calitatile pe care le cautam, libertate, natura, liniste. De mult timp mi-am dorit sa locuiesc pe o insula, iata ca vremea a venit. Adio, România, te-am iubit, dar viata trece!... Briscan Zara este scriitor si publicist
