Pe vremuri se credea ca doar în noaptea de Sânziene (23-24 iunie) unele plante au proprietati exceptionale daca sunt culese atunci, printr-un ritual respectat cu sfintenie. Putine nopti magice din an sunt asa de încarcate de mister si superstitii. Ce trebuia sa faci, ca sa-ti mearga bine tot anul? De ce se împletesc cununi si se aprind faclii? Ce este Dragaica? Traditii de Sânziene redate de Gh F Ciausanu, într-o carte de acum 110 ani (am folosit grafia de atunci „Sânzâene”). - În noaptea de Sânzâene se culeg cele mai multe si cele mai bune buruieni pentru a se da fetelor sterpe, ca sa aiba copii. - Românii cred ca numai în noaptea de Sânzâene ariciul aduce la cuibul sau iarba fiarelor (iarba miraculoasa despre care se crede ca deschide orice lacat sau încuietoare, numai cu o singura atingere cu ea). - La români se fac cununi de sulfina galbena si se pun la ferestre, sau afara la poarta, ori se arunca pe casa: fiecare cununa poarta numele unui membru din casa si care cununa cade de pe acoperis, acel caruia îi este menita va muri în acelasi an. - Foile de nuc culese la Sânzâene apara casa de trasnet. Se mai crede ca vrajitorii n-au decât o singura zi pe an, si în acesta zi o ora singura în care pot sa-si culeaga buruienile lor. Aceasta zi este ajunul Sânzâenelor. - În credinta populara româneasca se spune ca Sânzienele viziteaza pamântenii o data pe an, tocmai în noaptea cea mai scurta a anului, în noaptea ce e cunoscuta ca fiind plina de magie - Noaptea de Sânziene. - În Suedia si Islanda se scalda lumea cu roua de la Sânzâene. În Rusia, pe alocuri, ierburile culese la Sânzâene se pun pe acoperisul caselor, staulelor, pentru a îndeparta duhurile necurate si rele. - La germani se crede ca în noaptea de Sânzâene umbla duhurile necurate si de aceea se pun maturi la usi. „Fetele care vor sa stie daca vor avea noroc iau în presara Sânzienelor o floare galbena, numita sânziana, si împletesc din ea cununa, si apoi o arunca pe casa; a doua zi dimineata se uita la acele cununi si afla, daca are fata noroc la oi - par de oaie; daca are noroc la vite cornute - par de vita; iara aceea care nu are noroc defel, afla pe cununa par de mâta sau câne”, scria Artur Gorovei la 1915, despre o superstitie din Bucovina. Plante cu puteri care dureaza numai o noapte Este exceptional momentul întâlnirii noptii cu ziua, moment în care natura îsi manifesta din plin fortele si plantele ating maximul cresterii lor si a virtutilor tamaduitoare. Se credea ca o multime de flori si buruieni de leac au super-puteri daca sunt culese în noaptea de Sânziene: cicoarea, sânzienele, spânzul, feriga, iarba-fiarelor, iarba sfântului Ioan. Interesant este ca spânzul este o planta toxica pentru om, daca nu este dozata riguros, dar surse medievale arata ca era folosit în Occident, în cantitati foarte mici. Oamenii se încingeau cu tulpini de cicoare, pentru a nu avea dureri de sale în timpul secerisului. Fetele îsi spalau parul cu o planta numita „iarba mare”, pentru a fi placute de feciori si tot fetele se scaldau în ape curgatoare, dar în locuri ascunse si se tavaleau în noaptea magica prin pajistile pline de roua (pentru a fi frumoase si iubite de-a lungul anului). În literatura se vorbeste despre un „recoltat magic” din noaptea de Sânziene pentru iarba-fiarelor si pentru feriga. Se credea ca feriga poarta noroc, în timp ce iarba-fiarelor era plasata la granita dintre magia alba si cea neagra. În unele regiuni fetele erau îmbracate în mireasa si purtau cununi din flori de sânziana si se credea ca Sânziana vindeca mai ales bolile copiilor si apara holdele de grindina, furtuni si vijelie. Exista si o parte malefica însa: când i se nesocoteste ziua stârneste vijelii, îmbolnaveste oamenii, aduce grindina peste culturi si ia mirosul florilor. Sânzienele si Dragaica - zeitele agrare de la solstitiul de vara Dragaica/Sânzienele reprezinta o sarbatoare importanta în civilizatia româneasca si în altele europene, fiind plasata în ziua în care biserica ortodoxa, dar si cea catolica, praznuiesc Nasterea Sfântului Ioan Botezatorul. Sânziana este în panteonul românesc o zeita agrara protectoare a lanurilor înspicate de grâu si a femeilor maritate, identificata cu Diana si Iuno de la romani si cu Artemis si Hera de la greci. În trecut sarbatoarea era numita si „Sânzenie” sau „Sânzâene”. Se credea ca în noptile din preajma sarbatorii de sânziene se produce o liniste deplina în natura si ca animalele fac sfat si capata darul vorbirii. „Ca zeita la vârsta fecunditatii si maternitatii apare cu numele de Dragaica în Muntenia, Dobrogea, sudul si centrul Moldovei si cu numele de Sânziana în restul regiunilor. Se naste la 9 martie, la moartea Babei Dochia, creste miraculos pâna la Sânziene (24 iunie), când înfloreste planta ce-i poarta numele (sânziana sau dragaica). În ziua solstitiului de vara cânta si danseaza împreuna cu alaiul sau nuptial format din zâne fecioare si fete frumoase, umbla peste câmpuri si paduri, pluteste prin aer”, scrie Ion Ghinoiu. Iata ce scrie Narcisa Stiuca despre denumirile Dragaica si Sânziene: „Cea dintâi denumire înscrie sarbatoarea în rândul celor cu aureola erotica (Dragobetele, Dragositele), subliniind astfel valentele pe care le poarta în Valahia, Oltenia si sudul Moldovei. Cea de-a doua este rezultatul unei transformari fonetice a numelui Sfântului Ioan (Sântion, Sânzion), deci este mai evident atasata de calendarul religios. Desigur, este de notat si interpretarea etimologia Sânziana/Sânziene din Sancta Diana, dar, în opinia noastra, desi este cu totul fascinanta, ramâne fara acoperire mitologica, istorica si geografica”. (Narcisa Stiuca - în cartea „Spirala sarbatorilor - Rosturi, tâlcuri si deslusiri”). Despre florile de sânziana, unele albe, altele galbene, se credea ca aduc noroc si prosperitate. „La Dragaica, femeile se tavalesc prin roua. Se stropeste cu apa hora fetelor, pentru ca Dumnezeu sa dea ploaie, se fac scalde din infuzii de plante despre care se crede ca aduc fetelor sanatate, vioiciune, dar si farmec, atractie). Acestora li se adauga culegerea rituala a plantelor numai de catre persoane initiate, exorcizarea spiritelor malefice, stimularea fortelor vitale si a celor fecundatoare”, scrie Narcisa Stiuca. Cununile, facliile si sfintirea holdelor Cununa de Sânziene, uneori împletita si din spice de grâu, era purtata de o fecioara în ceremonialul care era numit Dansul Dragaicei si simboliza zeita agrara. Cununa era agatata în locuri importante precum fereastra sau stâlpul portii si semnificatia era sa apere oamenii si animalele de ”stihiile” naturii. Cununa era uneori aruncata pe acoperisul casei sau surii. În trecut fetele îsi puneau sub cap cununile de Sânziene pentru ca le prevesteau maritisul în vis, întocmai ca busuiocul de la Boboteaza. Se mai credea si ca florile de dragaica puse la palarie sau prinse în cosite aduceau, aduceau o sotie, un sot dragastos si frumos. În Transilvania se sfinteau holdele printr-o procesiune similara cu cea de la Rusalii si se aprindeau focuri în ajunul sarbatorii, iar tinerii sareau peste ele, pentru a le purta noroc. Plantele tamaduitoare erau sfintite în biserica. În câteva asezari din sudul Ardealului se tineau mici carnavaluri numite „Boul de Sîânziene”. Ion Ghinoiu mai scrie ca în unele zone erau aprinse faclii în noaptea de Sânziene, ca semn al invincibilitatii Soarelui la solstitiul de vara. În acele sate flacaii se adunau la începutul noptii, formau un cerc si, stând pe un deal din afara satului, descriau rotocoale în aer cu facliile, învârtindu-le de la rasarit la apus, în timp ce striga în cor ”Facliaaaa maaaa”. Uneori, faclia este trecuta printre picioare, dând impresia ca flacaii sar peste foc sau calaresc un cal de foc. Se ardeau substante puternic mirositoare si, precum la alte sarbatori mari, erau produse noapte zgomote puternice (strigate, sunetele de tulnice), pentru alungarea spiritelor malefice. Când facliile erau pe cale sa se stinga, baietii le duceau si le înfigeau în livezi. Simbolistica tine de bucuria oamenilor ca lumina a învins întunericul si caldura a biruit frigul. Evident ca un spectacol cu fum, miros puternic de rasina, strigate si miscari spectaculoase avea ca scop si alungarea spiritelor rele. „Faclia de Sânziene” era confectionata dintr-un lemn de brad uscat si crapat la un capat, unde se înfunda rasina si se legau surcele de molid si fire de tort. Iata ce scrie despre Sânziene, August Scriban în al sau ”Dictionarul limbii românesti” (1939) Sursa Dexonline „sînziana f., pl. ene (lat. sanctus Joannes, sfîntu Ion, adica ziŭa nasteriĭ luĭ, la 24 Iuniŭ. Întîĭ s’a zis *sînt Joane, apoĭ *sînjuene, m. sing., apoĭ sînziene, f. pl., apoĭ sînziana). O zîna numita si Cosînzeana. Cea maĭ frumoasa fata taranca aleasa la Sînziene. Pl. Numele popular al zileĭ nasteriĭ sfintuluĭ Ion Botezatoru (24 Iuniŭ), numita Dragaĭca. În Munt. si Mold. sud. Zilele din ainte si de dupa 24 Iuniŭ, considerate ca epoca florilor. O planta rubiacee (galium verum) cu florĭ galbene auriĭ care se poarta la 24 Iuniŭ si care se numeste dragaĭca în Munt. – Pl. foarte des si sînzeniĭ si sîmzeniĭ (Mold.)”. Mihail Sadoveanu a dedicat un fragment acestei nopti magice în nuvela intitulata Noaptea de Sânziene: „La miezul noptii a rânduit Dumnezeu un rastimp de liniste, când stau în cumpana toate stihiile, si cerurile cu stele si vânturile, dupa care dintr-o data toate purced în scadere. Iarna începe a-si pregati harmasarii în grajdurile ei din miazanoapte. În acel ceas al cumpenei, Dumnezeu a orânduit pace între toate animalele, jiganiile si paserile. Le da si lumina întelegerii pentru acel rastimp, ca sa graiasca întocmai asa cum graiesc oamenii.” Noaptea de Sânziene (în franceza Forêt interdite) este un roman publicat în 1955 de Mircea Eliade. Personajul principal, Stefan Viziru, se îndragosteste de o fata întâlnita în noaptea de Sânziene în padurea de la Baneasa.
