Unele evenimente din ultima vreme, mai ales asa-zisele „referendumuri” organizate de rusi în terioriile ocupate, m-au facut sa-mi reamintesc de un text pe care l-am publicat în urma cu nouasprezece ani. Îl reiau aici, în ideea ca el va arata, o data în plus, ca liderul de la Kremlin este, în tot ce face, de o nesmintita si sinistra consecventa. Întâmplarile de mai jos s-au petrecut pe la începutul lunii septembrie 2003. Era în plina campanie electorala pentru postul de guvernator al regiunii nord-est din Rusia, post ramas vacant dupa demisia, în iunie, a lui Vladimir Iakovlev. Miza adevarata si extrem de importanta era, de fapt, controlul deplin asupra orasului Sankt-Petersbug, ai carui locuitori nu votasera, în urma cu patru ani, pentru candidatul sustinut de Vladimir Putin. Liderul de la Kremlin nu se împacase, bineînteles, deloc cu ideea ca marele oras de pe malurile Nevei ramânea în afara zonei sale de influenta, zona care, în viziunea democratica a fostului ofiter KGB, trebuie sa se suprapuna cu întreg teritoriul sfânt al maicutei Rusia. Asa ca presedintele s-a pus pe treaba si a declansat o violenta campanie împotriva lui Vladimir Iakovlev, bombardându-l - prin intermediul presei si al televiziunii, despre care stim cât de independente si de libere sunt în Rusia - cu tot felul de acuzatii: deturnari de fonduri, abuzuri în functie, conflicte de interese etc. Campania a fost cât se poate de eficienta, iar imaginea lui Iakovlev se deteriorase considerabil. Când guvernatorul era aproape de knock-out, Putin a facut o miscare neasteptata, de o generozitate înduiosatoare: i-a oferit, în schimbul demisiei, un post în guvern, anume de responsabil cu reforma serviciilor municipale. Iakovlev a avut slabiciunea (întelepciunea?) sa accepte sa fie trecut pe linie moarta si, ca prin miracol, toate teribilele acuzatii au disparut una câte una si nici o actiune judiciara nu a fost declansata împotriva fostului guvernator. Actul doi bis. Reintra în scena Valentina Matvienko, cea care îl înfruntase, fara succes, pe Iakovlev în alegerile din 2000. Între timp Putin o numise, drept consolare, adjuncta a primului-ministru, iar în martie 2003 o delegase reprezentanta a Kremlinului în (coincidenta!) regiunea de nord-est. Demisia guvernatorului o plasa, din start, pe pozitia de favorita. Dar locuitorii din Sankt-Petersburg, încapatânati, continuau sa n-o agreeze pe candidata Kremlinului (Putin însusi i-a acordat o întrevedere si i-a urat calduros, în fata camerelor de luat vederi, mult succes). Masinaria mediatica s-a repus în functiune si candidatii potentiali au fost determinati, prin mijloace specifice, sa nu se mai prezinte. Campania propriu-zisa a fost un exemplu de transparenta si de echidistanta: afise mari au împânzit orasul, reprezentându-i pe Vladimir Putin si pe Valentina Matvienko alaturi, surâzatori si privind cu încredere viitorul, sub cuvintele, înscrise cu litere mari: „ÎMPREUNA, PUTEM FACE TOTUL!”. Pliantele distribuite de candidata subliniau de asemenea ca, în cazul în care va câstiga alegerile, fondurile substantiale venite de la Moscova vor contribui decisiv la dezvoltarea si revitalizarea orasului si a regiunii. Nu e de mirare ca principala contracandidata, Anna Markova, a ajuns curând la doar 7- în sondaje (în timp ce Valentina zbura, voios, catre 50-). Stiind dinainte deznodamântul, sustinatorii Annei Markova s-au gândit la o mica farsa care sa-i faca sa mai uite de necazuri. Au adus un cal pe Nevski Prospekt si au asezat alaturi o pancarta cu urmatorul text: „Daca Vladimir Putin v-ar cere sa votati pentru un cal, ati fi de acord?”. Jos, pe trotuar, era o urna, iar alaturi, doua cutii, una cu bile rosii pentru „Nu” si alta cu bile verzi prin care trecatorii, solicitati sa se pronunte, admiteau ca „Da, as vota pentru un cal!”. Banuiti, cred, rezultatul acestui referendum improvizat: a câstigat, si aici, presedintele Putin. Testul s-a dovedit întru totul concludent si la recentele alegeri legislative, unde opozitia democratica a fost zdrobita, iar Jirinovski a jucat cu succes, din nou, rolul de mascarici util. Orice asemanare cu situatii, personaje si realitati cunoscute noua nu este câtusi de putin întâmplatoare. P.S. În Rusia anului 2022, gluma cu calul e de neconceput: bietul animal ar fi dus direct la abator. Alexandru Calinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor
