Autor: prof. Rodica Pârvan (Sfântu-Gheorghe)Moto: „Cine seamănă vânt, culege furtună” Am învăţat, de-a lungul timpului, că între teorie şi practică există o diferenţă considerabilă. Astfel, teoretic vorbind, trâmbiţăm, mai ales cu destinaţia Bucureşti, mult dorita înţelegere româno-maghiară, sau invers. Noi, bineînţeles, suntem acuzaţi de tendinţele de românizare a conaţionalilor noştri, de nerespectarea în permanenţă a drepturilor ce li se cuvin. Şi asta în condiţiile în care, din anii ’90 încoace, ei au tot primit la drepturi, iar noi am tot cedat, ajungându-se, în unele cazuri, că nu mai ştim în ce ţară trăim şi ce legi mai respectăm?! Aici, principiul după care funcţionează buna convieţuire româno-maghiară este cel conform căruia „Eu vreau să fiu frate cu tine, dar tu nu vrei să fii frate cu mine!”. De ce? Pentru că tu ai acea superioritate nejustificată a celui care doreşte, cu orice preţ, că arate că aici el impune regula… Este cazul mult discutatului proiect urbanistic care vizează zona centrală a municipiului Sfântu-Gheorghe, cea din faţa Prefecturii şi a Consiliului Judeţean. Mai clar, este disputa devenită publică privind acel „faimos balaur” care va ajunge, în cele din urmă, să-şi mănânce susţinătorii. N-am înţeles de ce atâta încrâncenare, de a ridica această hidoşenie (balaur, potrivit DEX, înseamnă „monstru care întruchipează răul”) chiar în faţa Prefecturii şi a Consiliului Judeţean Covasna. De ce noi zicem „NU”, conaţionalii noştri zic „DA”, conform cunoscutului principiu al bunei înţelegeri - nu-i aşa? Şi-atunci, stai şi te întrebi, în mod firesc - de ce? Trebuie să fi tare naiv să nu-ţi dai seama că scopul acestui proiect hilar este intenţia vizibilă de a nu mai putea fi văzut, în toată măreţia sa, grupul statuar, avându-l în centru pe MIHAI VITEAZUL, simbol al întregirii Neamului Românesc. Unora le stă în gât (sau în ochi!) imaginea Domnitorului care domină piaţa centrală a oraşului, fapt pentru care au făcut din punerea sa în umbră un scop în sine. Proiectul nedorit de către români, din motivul sus menţionat, a fost reluat de la 0 (zero) cu scopul de a-l transforma, evident, în ţintă electorală, pentru a demonstra încă o dată (dacă mai era nevoie) cine face legea la Sfântu-Gheorghe. Probabil că vom putea intra în cartea recordurilor ca oraş ce şi-a amplasat în faţa unei instituţii de prestigiu, precum Prefectura, un balaur de 5 metri înălţime şi 13 metri lungime. Acum, întrebarea care se pune este: Pe cine va mânca balaurul?; acest simbol al răului care, prin prezenţa sa, va adânci prăpastia maghiaro-română pe care unii n-o văd şi n-o simt, continuând să aclame mult trâmbiţatul „multiculturalism”. Eu una, abia aştept să-mi caţăr cei doi nepoţei pe „minunatul” balaur şi să-i pun să cânte de acolo, cât îi ţine gura, „Deşteaptă-te, române!”… Poate aşa se va auzi şi la Bucureşti că românii şi maghiarii din Sfântu-Gheorghe au devenit fraţi de cruce… Dar nu ştiu ce va spune, din spatele balaurului, Mihai Viteazul?! Dacă va îndemna monstrul să-şi mănânce creatorii?! Cu cine va începe balaurul?! Rămâne de văzut… Categorie: OpiniiAparut in : Nr. 343_25 martie - 7 aprilie
