Aceasta senzatie, tot mai generalizata, ca nimic nu mai conteaza, ca tot ce ne-a mai ramas e sa ne traim aici si acum viata, ca viitorul a devenit o gaura neagra, un abis de la care trebuie sa-ti întorci privirea ca sa nu te înghita, paralizeaza tot. Pe noi, victimele ei, a lehamitei, viata sociala în general si, la limita, viata pur si simplu. „Acesti oameni nu au încredere în televiziune, dar nu au încredere nici în internet... Asa ca propaganda televizata nu functioneaza cu ei, dar nici orice fel de propaganda anti-razboi sau discurs de opozitie nu functioneaza cu ei, pentru ca pur si simplu nu sunt interesati de nimic de ce are legatura cu politica sau cu problemele economice sau cu valorile generale sau cu orice altceva care nu îi afecteaza în mod direct... Online, astfel de cetateni cauta videoclipuri despre vânatoare, pescuit, gatit, prezentari de moda, animale si altele similare.” E un citat dintr-un sociolog rus, Boris Kagarlitki, citat la rândul sau de Sorin Ionita, directorul Expert Forum, într-o postare recenta pe contul sau de Facebook. Sociologul estimeaza ca „masa loiala, dar pasiva, a cetatenilor rusi care se considera «în afara politicii» si se concentreaza asupra propriilor vieti, considerând ca razboiul nu este treaba lor” este undeva pe la 80 - si ca în opinia lui Putin, „un bun cetatean este un cetatean pasiv, care nu se implica în nimic”. Citind afirmatiile de mai sus ale sociologului rus am avut sentimentul ca, aproape fara nicio nuanta în plus sau în minus, observatiile lui despre poporul rus ni se potrivesc si noua, românilor, dar si lumii noastre de azi, în general. Ca suferim cu totii, de ceva vreme, de ceea ce as numi cu un cuvânt mai neaos lehamite. Ca nu ne mai intereseaza si nu ne mai pasa de nimic ce depaseste orizontul vietii de zi cu zi, ca a cam disparut preocuparea pentru un sens mai larg decât cel al satisfacerii nevoilor imediate. Fenomenul nu e totusi recent si nici nu a aparut peste noapte, iar unul dintre indicatorii cei mai relevanti urmariti în timp e prezenta la vot. La noi si cam peste tot în lumea democratica dezvoltata. De cel putin doua decenii, absenteismul creste constant, iar acest lucru, dincolo de orice explicatie, te duce automat cu gândul la un singur lucru: tot mai putini oameni cred ca votul mai conteaza si, deci, ca mai au vreo putere reala în a schimba sau macar influenta politicul si deciziile celor care-i conduc, al clasei politice în general. E mai mult decât o criza de încredere în clasa politica, a indiferenta, e lehamite. Sigur, tentatia unora, exprimata de altfel destul de des, e sa dea vina pe „popor”. Facil, ieftin si irelevant. Ce conteaza cu adevarat e ca, dincolo de orice eticheta ai pune pe fruntea „poporului”, lehamitea de care vorbesc produce consecinte. Reale, grave si pe termen lung. Aceasta senzatie, tot mai generalizata, ca nimic nu mai conteaza, ca tot ce ne-a mai ramas e sa ne traim aici si acum viata, ca viitorul a devenit o gaura neagra, un abis de la care trebuie sa-ti întorci privirea ca sa nu te înghita, paralizeaza tot. Pe noi, victimele ei, a lehamitei, viata sociala în general si, la limita, viata pur si simplu. Reversul e dramatic, iar curând poate deveni tragic. Lehamitea permite unei minoritati rapace, lacome, avide de putere sa ne decida viitorul dupa propriul ei plac. Iar semnele deja se vad. Lumea e tot mai putin dependenta de vointa popoarelor, a majoritatilor si tot mai mult la discretia unor asa numite „elite”. E un nou ev-mediu, în care o clasa supra-pusa, în mare masura ereditara, subtire si în mare parte super-bogata , decide peste o masa amorfa de supusi si vasali paralizati de lehamite. Rusul de azi de sub Putin seamana tot mai mult cu noi ceilalti din lumea zisa civilizata. Pentru ca si pentru ai nostri care ne decid viata „un bun cetatean este un cetatean pasiv, care nu se implica în nimic”. Doar ca nu suntem înca în razboi. Dar nici departe, probabil.
