Se încheie anul. Se încheie și UMFST 80. O aniversare care a fost un motiv bun să ne uităm la istorie fără să ne prefacem că am inventat-o ieri. 2025 a fost un pretext perfect: zeci de evenimente, multe reușite, unele „cu slide-uri”, altele cu emoție reală. Dar cel mai valoros lucru n-a fost să ne felicităm, ci să ne reamintim ceva ce uităm des, în epoca în care fiecare are o părere „clară” despre orice: Noi trecem, UMFST rămâne. Unii pleacă. Alții vin. Unii laudă. Unii critică. Unii cred că universitatea merge înainte datorită lor. Alții cred că merge înainte fără ei — sau chiar în ciuda lor. Și sunt și câțiva, puțini, care repetă cu o consecvență aproape tradițională: „nu mai e ce a fost”. În fond, fiecare își poartă propria dreptate cu aceeași convingere. Adevărul e că universitatea merge înainte pentru că are istorie, și istoria are obiceiul să fie mai încăpățânată decât părerile sau orgoliile noastre. În 2015, la UMF 70, am închis o capsulă a timpului — un depozit de mărturii ale vremii: gânduri, obiecte, mesaje și urme ale unui an care atunci părea „prezent”, iar acum e deja istorie. Punctul
