“Şaisprezece nepoţi avea moş Barbu. Mulţi lăsaseră deja jocurile copilăriei pentru cele cu viaţa, dar toţi ascultau la lumina unei lumânări de seu în multe dăţi, seara, cum e viaţa. Bătrânul începea povestea uitându-se către copii, dar după câteva vorbe şi-o spunea numai lui. Oameni, locuri, întâmplări vechi coborau în odaie şi nici măcar focul din sobă nu cuteza să se stingă până povestea nu era gata. Nicio întrebare, niciun foşnet – nimeni nu îndrăznea să desigileze istorisirea întrerupând-o; mereu rămânea închisă în timpurile trecute, fără vreo legătură cu cele de acum. Florentina Teacă: Dacă mândria e un păcat, cu siguranţă îl am – sunt tare mândră de voineştenii mei din Covasna! at
