Aho, aho, copii şi fraţi Staţi puţin şi nu mânaţi, Lângă boi v-alăturaţi Şi cuvântul mi-ascultaţi: S-a sculat mai an Bădica Traian Şi-a încălecat Pe-un cal învăţat, Cu numele de Graur, Cu şeaua de aur, Cu frâu de mătasă, Cât viţa de groasă. Şi în scări s-a ridicat, Ca s-aleagă-un loc curat De arat şi semănat. Şi-n curând s-a apucat, Câmpul neted de arat, În lung şi-n curmeziş S-a apucat într-o joi, C-un plug cu doisprezece boi: Boi bourei În coadă cu dalbei, În frunte ţintăţei. Mânaţi flăcăi: hai, hai! Ziua toată a lucrat, Brazda neagră a răsturnat Şi prin brazde-a semănat Grâu mărunt şi grâu de vară, Să dea Domnul să răsară. Şi când lucrul a sfârşit Iată, mare, s-a stârnit, Un vânt mare pe pământ Şi ploi multe după vânt, Pământul de-a răcorit Şi sămânţa a-ncolţit La lună, la săptămână Îşi umplu cu aur mâna. Şi se duse ca să vadă De i-a dat Dumnezeu roadă Şi de-i grâul răsărit Şi de-i spicul aurit. Mânaţi flăcăi: hăi, hăi! Traian iute s-a întors… Şi din grajd pe loc a scos Un alt cal mai năzdrăvan, Cum îi place lui Traian: Negru ca corbul Iute ca focul, De nu-l prindea locul; Cu potcoave de argint Ce sunt spornici la fugit. El voios a-ncălecat, La Tighina a plecat Şi oţel a cumpărat Ca să facă seceri mari Pentru secerători tari. Şi să facă seceri mici Pentru copilaşi voinici. Şi-a strâns fine şi vecine Şi vreo trei babe bătrâne, Care ştiu rândul la pane; Şi pe câmp i-a dus Şi pe toţi i-a pus, La lucrul pământului În răcoarea vântului. Ei cu stânga apucau Şi cu dreapta secerau Şi prin lan înaintau De părea că înotau. Mânaţi măi: hăi, hăi! Alţii în urma lor legau Şi clai mândre ridicau, Apoi carele-ncărcau Şi pe toate le cărau În capul pământului, În bătaia vântului. Arie pe loc făceau Şi grâul îl treierau; Harabale încărcau Şi la moară le porneau. Şi turnau deasupra-n coş Grâu mărunţel de cel roş, De sub piatră în covată Curgea făina curată. Traian mult se bucura, Zeciuiala morii da Şi voios se înturna. Iară mândra jupâneasă Auzea tocmai din casă Chiotul flăcăilor Scârţăitul carelor. Mânaţi măi: hăi, hăi! În cămară ea mergea Şi din cui îşi alegea Sita mare şi cam deasă Tot ca pânza de mătasă Şi cernea, mare, cernea, Ninsoare se aşternea; Apoi pane plămădea Şi-o lăsa până dospea; Colăcei ca învârtea Pe lopată mi-i culca Şi-n cuptor mi-i arunca; Apoi iară cu lopata, Rumeni îi scotea şi… gata! Atunci ea-mpărţea vreo cinci, La flăcăii cei voinici Şi-mpărţea trei colăcei La copiii mititei. Mânaţi măi: hăi, hăi! Cum a dat Dumnezeu an, Holde mândre lui Traian, Astfel să dea şi la voi Ca s-avem parte şi noi. Să vă fie casa, casă; Să vă fie masa, masă; Tot cu mesele întinse Şi făcliile aprinse. Şi la anul să trăiţi, Să vă găsim înfloriţi, Ca merii, Ca perii, În mijlocul verii, Ca toamna cea bogată De toate-ndestulată. Aho, aho! Categorie: PoezieAparut in : Nr.359_30 dec. 2016 - 12 ian. 2017
