Autor: prof. Georgeta Ciobotă (Alba-Iulia)Cei aflaţi în conducerea Ţării noastre, în ultimii ani, au ajuns nişte marionete manevrate de construcţia administrativă şi legislativă a Europei, supuşi în faţa ordinelor militare NATO, în faţa autorităţii americane, entităţi de supunere, după bunul plac, a ţărilor membre ale comunităţii europene. Urmare acţiunii cozilor de topor naţionale, revolta noastră este catalogată drept lovitură de stat, suntem ţinuţi la periferie, jucăm după cum ne cântă puterile europene, n-avem drept de hotărâre în rezolvarea nevoilor noastre, ni se vâră forţat pe gât împrumuturi financiare etc.. Halal europeni! „Ţara noastră are armată cel mai bine dotată cu armament din toată Europa”, am auzit în dialogul unui gradat superior cu un civil, puţin înainte de evenimentul din 1989. Angajaţii armatei noastre sunt oameni bine pregătiţi, au depăşit de mult vremea lui Moş Teacă, iar tinerii ieşeau din stagiul de militărie bărbaţi pregătiţi pentru noi paşi în viaţă. Nu degeaba mergea vorba că cel care n-a făcut armata nu era considerat un bărbat adevărat. E neclar care sunt beneficiile pentru noi în urma dublei aderări la Uniunea Europeană şi la NATO (Alianţa Nord-Atlantică). I s-a cerut Ţării să-şi reducă puterea armată, s-a hotărât ca tinerii să nu mai fie obligaţi să urmeze stagiul militar. Tinerii au fost astfel abandonaţi tocmai în momentul când trebuia să înveţe ce înseamnă bărbăţia, ce înseamnă corectitudinea, în ce constă datoria de cetăţean al Ţării, să înveţe din istoria eroismului românesc, cultivată în armată, cum se luptă pentru Ţară, cum se moare pentru Ţară. Lăsaţi de izbelişte, la această vârstă, tinerii noştri primesc o altă învăţătură: cum să facă din viaţă o neîntreruptă petrecere populând localurile dezmăţului, cum să mutileze vieţi ale tinerelor prin violuri barbare, cum să-şi piardă minţile în lumea drogurilor, cum să-şi batjocorească Ţara, înregimentându-se în lumea infractorilor. Astăzi, armata noastră, atâta câtă mai este, a devenit un simplu executant al ordinelor Americii, chiar dacă participarea în detaşamentele păcii, trimise în alte ţări, este benevolă. Potrivit ironiei românilor că „au venit americanii”, asistăm cum s-a inundat teritoriul Ţării cu trupe şi armament NATO, drept scut american. Pentru ce? Pentru cine? Împotriva cui? Noi nu avem diferende cu nimeni. Acest „scut” nu este un apărător pentru România, ci un instigator la disensiuni cu Rusia, în care americanii văd un pericol pentru ei. Ne amintim că atunci când Rusia şi-a plasat nave de război în apele Cubei, America i-a somat sub ameninţarea declanşării unor faimoase rachete atomice, iar Rusia, reflectând asupra pericolului, şi-a retras flota. Se constată că Rusia e, totuşi, mai răbdătoare în faţa acţiunii americanilor de a plasa scuturi de rafinat armament atât de aproape de graniţa ei, manifestându-se doar la nivel de protest. România este pusă în situaţia de a-şi înrăutăţi relaţiile cu Rusia, ştiut fiind că, în ciuda perioadei de sovietizare a Ţării, schimburile economice ajunseseră la un înalt nivel de beneficii pentru noi, după momentul achitării obligaţiilor de război. De ce să ne angajăm în pericolul pierderii de vieţi omeneşti şi în consumul financiar consistent în ţările unde se ivesc neînţelegeri între grupuri etnice? De ce să nu-i păstrăm pe militari pentru bunul mers al vieţii noastre, mult mai bine plătiţi, tot mai preţuiţi în misiunea lor? Ţara are nevoie de ostaşi, mulţi şi hotărâţi, pentru a expulza tot ce este rău şi străin duşmănos în aici, pe teritoriul naţional, aşa cum este mare nevoie de armată în Transilvania, unde maghiarimea este în vârf de stăpânire, mai ales în judeţele Harghita, Covasna şi Mureş. Sub ocrotirea armatei, aici, fiecare român trebuie să fie un ostaş postat în spatele fiecărui ungur revizionist, nu cu puşca, ci cu mătura, ca să curăţăm întregul teritoriu de vest de acest gunoi putrezit, urât mirositor, de acest praf negru al istoriei Transilvaniei. Prezenţa mai numeroasă a armatei în cele trei judeţe din centrul Ţării şi în cele din nord şi nord-vest, ar diminua obrăznicia ungurilor în pretenţia că „Ardealul este pământul nostru”. Dese exerciţii ale ostaşilor români în spaţiile unde progeniturile maghiare se antrenează ar avea rosturi strategice de descurajare. Pe tot şi pe toate ale noastre s-a pus amprentă străină: în Limba Română sunt înlocuiţi, în lexicul naţional, mulţi termeni cu încâlceli din limbi străine, care înnegresc pagini publicistice, străinii ne-au ruinat toată industria, străinii strâng roadele pământului nostru, străinii ne înghit pădurile, aurul s-a mutat în ţară străină (pentru care fapte?), sunt cumpărate ieftin multe conştiinţe şi orientări politice, ungurii îşi impun limba şi drapelul în Ardeal în mare dispreţ faţă de tot ceea ce este românesc! S.O.S.! Nu e cazul să spunem stop „investitorilor”? Nu e cazul să ne amintim de ce au fost în stare să realizeze românii în ultima jumătate de mileniu? Mihai Viteazul a transformat Dunărea în balaur care a înghiţit puhoiul turcesc mânat de la Călugăreni la Griviţa, „curcanii” i-au spart capul lui Osman, la Mărăşeşti şi Oituz, am fost superMackenseni, ne-am arborat opinca pe faimosul parlament maghiar, am curăţat Tatra de hienele hitleriste… Şi ne-am păstrat Ţara întreagă! Iar astăzi ne lăsăm târâţi în umilinţă, cu viaţa otrăvită de vipera băsistă şi de îngâmfatul aristocrat sas încornorat, Iohannis, care taie pentru sine halca cea mare din bugetul Ţării. Nu găsesc băieţii noştri deştepţi o „bomboană” cu care să-l îndulcească pe Soros să-şi retragă molima din Ţara noastră, iar pe ambasadorul american nu putem să-l înfăşurăm în cârpa secuilor şi să-l trimitem acasă la mumă-sa, ca netrebuincios pentru noi? În Armata Română nu s-a stins sentimentul patriotic. Este singurul leagăn care ne mai asigură odihna! Este de neînţeles de ce nu se face front comun cu celelalte forţe de protecţie şi veghe pentru a se anihila, cu îndrăzneală şi autoritate, toate actele de batjocură ale ungurilor la adresa românilor transilvăneni. Nu mai avem oşteni? Să-i chemăm la ordin! Şi România îşi va recăpăta încrederea în forţele proprii, vom reînvăţa să ne hotărâm singuri soarta! Să fim iarăşi ce am fost, şi mai mult decât atât - ca să îl parafrazăm pe Petru Rareş. Categorie: OpiniiAparut in : Nr. 353_7 - 20 octombrie 2016
