Am trecut pe la tanti Iulica. N-am mai văzut-o de ceva vreme. Peisajul rămâne același, desprins parcă din poveste. Căsuța este acoperită cu stropi grași de ploaie, iar poarta de lemn desparte cele două lumi, una simplă, echilibrată, ancorată în rădăcinile bunătății, iar cealaltă plină de agitație, zgomot și neliniște. Prefer prima variantă, dar trăiesc în cea de-a doua. Am intrat, iar peisajul este același. În dreapta, soba este la locul ei, este cald, iar regele foc își trimite razele de lumină pe pereții căsuței. Lângă pat, pe un scăunel…
